
Potrivit oamenilor de stiinta de la Universitatea din Texas, medicamentul minune ar putea sa apara pe piata in urmatorii 10 ani si va functiona si daca va fi administrat persoanelor ce au trecut de 35 de ani. In starea ei actuala, substanta este periculoasa pentru oameni, facand organismele foarte vulnerabile la virusuri si bacterii si sporind riscul aparitiei cancerului. Astfel, daca ar fi folosita in acest moment pe oameni, rapamicina le-ar prelungi probabil viata, dar cu conditia ca ei sa traiasca in conditii sterile, de laborator. Rapamicina a fost descoperita in anii '70, intr-o perioada in care oamenii de stiinta din intreaga lume se straduiau sa gaseasca noi antibiotice. Substanta este produsa de un microb care traieste in solul Insulei Pastelui. Deocamdata, ea fost testata in laboratoare pe 2.000 de cobai in varsta de 600 de zile, echivalentul a 60 de ani, la om. In cazul soarecilor carora li s-a dat aceasta substanta, speranta de viata a crescut de la 1.094 de zile la 1.245 de zile, in cazul femelelor, si de la 1.078 la 1.179 de zile, in cazul masculilor. Cu alte cuvinte, viata femelelor-cobai a fost prelungita cu 38%, iar cea a masculilor-cobai, cu 28%. Substanta a avut efect chiar si in cazul in care a fost administrata soarecilor la jumatatea vietii, au precizat oamenii de stiinta, care au publicat un studiu pe aceasta tema in revista "Nature". "Nu am crezut niciodata ca vom gasi un medicament anti-imbatranire pentru oameni in timpul vietii mele. Totusi, rapamicina promite sa faca exact acest lucru", a declarat Arlan Richardson, cercetatorul care a condus studiul desfasurat la Universitatea din Texas.
Un medicament anti-imbatranire reprezinta Sfantul Graal al cercetarii medicale si dezvoltarea lui ar avea efecte importante in plan social. Implicatiile unui asemenea medicament ar depinde deasemenea de calitatea acelor ani in plus de viata pe care i-ar oferi. Daca el va amana toate aspectele procesului de imbatranire, ne vom putea bucura in voie de circa 100 de ani de sanatate. Insa daca nu va face decat sa amane moartea, ultimii ani din viata noastra s-ar putea dovedi un adevarat chin. Pana in prezent, oamenii de stiinta au descoperit doar doua metode de prelungire a vietii mamiferelor. Una consta in manipularea lor genetica, iar a doua in restrictionarea dietei lor - cercetatorii constatand ca un regim alimentar sarac in calorii poate creste durata de viata a animalelor si oamenilor. Potrivit expertilor, rapamicina poate "pacali" organismul, facandu-l sa creada ca se confrunta cu un aport caloric scazut, potrivit "Daily Mail".
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu