Faceți căutări pe acest blog

duminică, 9 noiembrie 2008

Marele premiu la Loto 6/49, de peste 5 milioane de euro, are doi câştigători


Premiul de cinci milioane de euro pus în joc în această săptămână pentru tragerea Loto 6/49 a fost câştigat. Două persoane au reuşit să ghicească toate cele şase cifre norocoase câştigând astfel aproximativ 2,5 milioane de euro fiecare. Ambele bilete câştigătoare s-au jucat la Galaţi.



Numerele câştigătoare la extragerea din această săptămână Loto 6/49 sunt: 10, 22, 2, 33, 45, 11, iar la Noroc: 0375913.

Extragerea de astăzi va aduce câte 2,5 milioane de euro (9.440.935 de lei) pentru cei doi norocoşi care au ghicit toate cele şase numere. Biletele câştigătoare s-au jucat la agenţiile 17-010, respectiv 17-032 din Galaţi, informează Loteria Română într-un comunicat. Pe primul bilet s-au jucat două variante simple, valoarea biletului fiind de 8,9 lei, iar pe al doilea bilet s-a jucat o variantă simplă plus Noroc, valoarea biletului fiind de 6,9 lei.

Câştigători au fost şi la celelalte categorii. Astfel, la categoria a II-a s-au înregistrat 43 de câştiguri a câte 17.749, 86 lei, în timp ce la categoria a III-a s-au înregistrat 2.699 câştiguri a câte 424,18 lei.

La extragerea de astăzi s-au jucat 2,2 milioane de variante pe aproximativ 850.000 de bilete.

Marele premiu nu a mai fost câştigat de 12 săptămâni la rând. Ultima dată, marele premiu de categoria I s-a câştigat pe 10 august. Atunci un ieşean a primit de la loterie 3,8 milioane de euro.

Sursa: Realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mesajul de pe Facebook al unui medic a ajuns viral: ”Nu există detox. E un marketing”

Medicul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook o listă cu „ 30 de lucruri valabile şi în 2019 ”, despre așa numite ”mituri medicale” Mesa...