Faceți căutări pe acest blog

vineri, 20 iulie 2007

CEL MAI GRAS OM DIN LUME ARE 560 DE KILOGRAME (FOTOGRAFII ŞOCANTE!)

Un mexican de 41 de ani va figura în Cartea Recordurilor de anul viitor ca fiind omul cel mai gras din lume, cu o greutate de 560 de kilograme, şi ar putea deţine în ediţia următoare un alt record în materie de cea mai mare scădere în greutate, de peste 200 de kilograme.

Manuel Uribe a indicat că a primit un certificat din partea Guinness la domiciliul său din Monterrey (nordul Mexicului). „Sunt bucuros că figurez în Cartea Recordurilor drept cel mai gras om din lume şi sunt fericit pentru că am slăbit peste 200 de kilograme”, a declarat el. În 2006, el a cerut ajutor medical ca să nu moară din cauza obezităţii sale, boală de care suferă de 20 de ani.

Într-un an, el a pierdut mai bine de o treime din greutate, graţie unui regim alimentar strict şi unui tratament medical personalizat. Manuel Uribe nu poate să meargă şi trăieşte izolat în casa sa, supravegheat de mama sa. Până la vârsta de 22 de ani, el a lucrat în SUA şi cântărea atunci 130 de kilograme la 1,94 metri.

ATENŢIE, FOTOGRAFII ŞOCANTE!









Sursa: Antena3

7 comentarii:

  1. cel mai gras om din lume parca avea mai multe kg

    RăspundețiȘtergere
  2. o doamne chiar sint imagini socante in ultima imagine ia acoperit penisul tre sa fie foarte gras :))

    RăspundețiȘtergere
  3. daca se aseaza unu dala pe tine....te storcea

    RăspundețiȘtergere
  4. doamneeeeeeeeee asta nici penis nu mai are e cel mai gras om are 560kg daca se aseaza pe tine unu de asta e face carnati.

    RăspundețiȘtergere
  5. Vreau sa te vad in real sunt din Moldova anume din orashul Hincesti..

    RăspundețiȘtergere
  6. wow ... gras e putin spus... eu nu zik pen*s eu zic dorect p*la :d e foareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee greassssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssssss :d :*

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma intreb oare cum ar arata la o tona.

    RăspundețiȘtergere

Mesajul de pe Facebook al unui medic a ajuns viral: ”Nu există detox. E un marketing”

Medicul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook o listă cu „ 30 de lucruri valabile şi în 2019 ”, despre așa numite ”mituri medicale” Mesa...