Acum nu mult timp la MIT s-a descoperit posibilitatea de a introduce in sange o serie de nanoparticule ce aveau proprietatea de a adera la celulele canceroase (probabil prin molecule de adeziune la locusuri specifice acestor celule). Iar pana acum aceste particule ajutau la detectarea tumorilor de mici dimensiuni, aglomerandu-se in locul respectiv si putand fi vazute la RMN (Rezonanta Magnetica Nucleara). Insa cercetatorilor de la MIT le-a venit o idee si mai buna. Cum aceste microparticule se duc tinta la celulele maligne, de ce nu le-ar putea fi atasata o substanta care sa le si distruga? Si asta au si facut. Si ca sa fie siguri ca acea substanta se va elibera cand trebuie, si nu inaintea atasarii de celulele canceroase, au inchis-o in custi de ADN.
Materialele superparamagnetice (din care sunt realizate nanoparticulele) transforma energia primita de la un camp magnetic in caldura. Iar ADN-ul custilor se distruge la diferite temperaturi, in functie de secventa folosita. Drept urmare, prin modularea unui camp magnetic, se poate deteriora o anumita secventa ADN, care tine captiva o anumita substanta. Deci o nanoparticula ar putea ataca celulele tumorale cu un arsenal variat de substante, pentru o nimicire sigura.
In experimentele actuale, efectuate pe soricei, carora li s-au implantat tumori prefabricate, s-au folosit pulsuri electromagnetice de 350 – 400 KHz, nepericuloase pentru tesuturile umane. Iar rezultatele preliminare au fost incununate de succes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu