Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 11 iulie 2007

BAC 2007. ELEVII DE NOTA 10 (VIDEO)

Am tot vorbit zilele astea de liceeni la Bac. Însă nu e doar un examen, ci şi o competiţie între licee. Câştigată de Mehedinţi. Şi profesorii şi elevii de acolo merită aplauzele noastre. Însă în restul ţării, la Bac a fost dezastru. Cei mai mulţi de 10 pe linie au fost obţinuţi de elevii de la două licee din Drobeta Turnu Severin care de ani de zile sunt într-o competiţie acerbă. Elevii sunt mândria profesorilor. „Sunt nişte elevi foarte serioşi”, spune un profesor. „Vacanţele şi le-au sacrificat. Veneau şi la consultaţii”, ne povesteşte altul. Au lucrat şi în timpul orelor şi după ore.

Niciunul dintre ei n-a îngrăşat porcul în ajun. „M-am pregătit destul de serios, de 4 ani învăţ, din clasa a IX-a”, spune unul dintre cei care a luat 10 pe linie la Bac. „M-am pregătit pe parcursul celor 4 ani, mai greu a fost in ultimele luni cand a trebuit sa recapitulez”, povesteşte altă elevă.

Succesul elevilor s-a bazat enorm şi pe profesori, care au rămas cu ei, după ore, până când fiecare puşti a înţeles materia. Un elev de 10 crede că a reuşit să ia aceste note la Bac „prin ore suplimentare, meditaţii la şcoală, altfel nu cred că obţineam rezultatele astea”.

Peste 90% dintre elevii din Mehedinţi au trecut Bacalaureatul. O treime dintre ei cu medii peste 9. La fel s-a întâmplat şi în Suceava, Constanţa, Hunedoara şi Caraş-Severin, unde peste 90% dintre absolvenţii de liceu au trecut examenul.

La polul opus, sunt liceele din Argeş, Ilfov şi Dâmboviţa. La nivelul întregii ţări 10.000 de elevi, premianţi în timpul liceului, au picat Bacalaureatul.


Sursa: Antena3

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mesajul de pe Facebook al unui medic a ajuns viral: ”Nu există detox. E un marketing”

Medicul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook o listă cu „ 30 de lucruri valabile şi în 2019 ”, despre așa numite ”mituri medicale” Mesa...