Utilizatorii Skype sunt confruntati de ceva timp cu locatii URL periculoase. Asemanator viermilor care se raspandesc prin intermediul MSN Messenger sau Yahoo Messenger, unii viermi Skype includ mesaje ca "Give me your opinion" (spune-mi opinia ta) urmate de o adresa URL.
Prin apasarea pe link sunt instalate mai multe fisiere periculoase, printre care si variante ale troianului Warezov/Stration, care deschide o cale de acces remote pe masina infectata.
Dl. Chris Boyd, director de cercetari malware la Facetime Security Labs, a descoperit o varianta de vierme Skype care infecteaza si ICQ sau MSN Messenger, posibil si AOL Instant Messenger, Trillian sau Yahoo Messenger. Cu ocazia analizarii unor fragmente de cod disponibile pe Internet, dl. Boyd a descoperit un program care verifica prezenta pe sistem a altor servicii de mesagerie instant.
Conform unui raport publicat recent de FaceTime Communications, numarul de incidente de securitate care au vizat aplicatiile de mesagerie instant si P2P au crescut cu 6 % in trimestrul patru al anului 2006. Complexitatea atacurilor a sporit, iar media acestora a ajuns la cinci pe zi in primul trimestru al anului 2007.
Desi atacurile prin Yahoo sau MSN nu mai constituie o noutate, acest tip de vierme este conceput pentru a detecta si celelalte servicii. Astfel, daca un utilizator care foloseste Skype acceseaza link-ul primit, poate infecta si persoanele de contact care folosesc alte tipuri de servicii instant messenger.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu