Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării i-a audiat, astăzi, pe reprezentantul preşedintelui suspendat Traian Băsescu şi pe jurnalista Andreea Pană de la Antena 1.
Membrii Consiliului au decis, în unanimitate, ca pentru expresia "ţigancă împuţită", pe care preşedintele i-a adresat-o jurnalistei, Traian Băsescu să primească un avertisment. Expresia a fost calificată de către Consiliu ca fiind discriminare rasială.
În ceea ce priveşte apelativul "păsărică", Consiliul a decis cu 7 voturi pentru şi 2 împotrivă să nu-l sancţioneze pe Traian Băsescu, dar a precizat că limbajul folosit nu este adecvat.
Decizia Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate fi atacată de ambele părţi în instanţă.
Audieri
Preşedintele Traian Băsescu a fost reprezentat la audieri de consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu şi de avocatul Cristian Ene. Ştefan Deaconu a precizat că a depus o declaraţie redactată de Traian Băsescu.
"Cu toţii dorim să avem o viaţă privată, nu ne-ar conveni ca informaţiile din viaţa privată să devină publice", a susţinut Cristian Ene.
Audierile au fost stabilite după ce Organizaţia Romani Criss a sesizat Consiliul pentru că preşedintele, într-o discuţie cu soţia sa, a catalogat-o pe ziaristă folosind o sintagmă ofensatoare la adresa minorităţii rome (ţigancă împuţită).
Jurnalistei i s-a luat telefonul mobil
Sâmbătă, Traian Băsescu i-a luat telefonul mobil ziaristei care îl filma în timp ce se afla la cumpărături împreună cu soţia sa. După ce şeful statului s-a urcat în maşina personală, telefonul a continuat să înregistreze comentariile preşedintelui la adresa reporterului de la Antena 1. În cursul zilei de luni, Traian Băsescu şi-a cerut scuze printr-un comunicat de presă, semnat de purtătorul său de cuvânt.
Valeriu Turcan a intervenit şi telefonic, marţi, în emisiunea "100%" şi a încercat să justifice gestul preşedintelui prin faptul că ziarista l-a urmărit pe Traian Băsescu timp de 15 minute. Valeriu Turcan a susţinut că mai mulţi ziarişti au fost martori la întrega întâmplare.
Reacţii
Pentru felul în care Traian Băsescu a etichetat-o pe ziaristă, în mod direct, dar şi în comentariile cu soţia sa, organizaţia Romani Criss l-a acuzat pe preşedinte de sexism şi rasism.
Băsescu a declarat despre această situaţie, luni: "Mi-aş fi dorit ca măcar o dată să primesc scuze de la trustul Antena, de câte ori m-au jignit, dar pentru jurnalistă, ca femeie, îmi pare rău".
Discuţia dintre jurnalistă şi Traian Băsescu - 19 mai
Andreea Pană: M-am gândit la o întrebare inteligentă. Ce procent aveţi pentru diseară, pentru mâine?
Preşedintele Traian Băsescu: Măi, păsărică, tu nu ai treabă azi?
Andreea Pană: La numărătoarea voturilor, ce credeţi că va fi? Care va fi rezultatul?
După această discuţie preşedintele i-a smuls telefonul jurnalistei şi a plecat spre maşină, unde discuţia a continuat alături de soţia sa Maria.
Discuţie Traian Băsescu – Maria Băsescu
Maria Băsescu: I-l dai?
Traian Băsescu: Da.(...) Cât era de agresivă ţiganca asta împuţită, nu ştiu, Maria, da’ trebuia să i se întâmple odată.
Maria Băsescu: Tot mai sunt şi la ieşire.
Traian Băsescu: Să fie..., uite-i.
Sâmbătă după-amiază, reporterul a intrat în posesia telefonului, adus într-un plic alb, sigilat, de o colegă care la rândul ei l-a primit de la Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui.
Sursa: Realitatea TV
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Mesajul de pe Facebook al unui medic a ajuns viral: ”Nu există detox. E un marketing”
Medicul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook o listă cu „ 30 de lucruri valabile şi în 2019 ”, despre așa numite ”mituri medicale” Mesa...
-
Medicul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook o listă cu „ 30 de lucruri valabile şi în 2019 ”, despre așa numite ”mituri medicale” Mesa...
-
How 2 change your Yahoo!Messenger password Pentru cei care nu stiu sa schimbe parola de mess...Vizionare placuta;) si nu mai cautati pro...
-
Scoate mesagerie vodafone Suni la ##002# si se dezactiveaza s au din meniul telefonului anulezi toate devierile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu