Faceți căutări pe acest blog

marți, 29 mai 2007

Romanii intra pe autostrada Internetului de mare viteza

Numarul conexiunilor in banda larga a crescut cu 136%

Exista in Romania mai bine de un milion de conexiuni de Internet de mare viteza (mai corect spus, servicii de banda larga, broadband), iar numarul acestora va creste substantial in perioada urmatoare, spun specialistii.
Autoritatile sunt optimiste in privinta penetrarii broadband, jucatorii din domeniu mai tempereaza cifrele, insa concluzia este clara: se cer tot mai mult conexiuni de mare viteza, iar pretul acestora a scazut semnificativ in ultimul an. ANRCTI, autoritatea care reglementeaza industria comunicatiilor, spune ca exista 1.750.000 de conexiuni active de Internet de banda larga. Numarul acestora ar fi crescut cu 136% fata de anul 2005.
Furnizorii de servicii de Internet si-au extins serviciile, atat ca largime de banda, cat si ca acoperire, iar operatorii de telefonie mobila instaleaza si ei emitatoare pentru date in cele mai indepartate zone din tara. Pentru conectarea la Internet a zonelor rurale se da o adevarata lupta, iar miza nu o reprezinta doar conectarea vilelor unor mahari, ci si aducerea satelor in secolul 21, spun oficialii implicati in industrie. Urmeaza lansarea cu surle si trambite a tehnologiei WiMax, cel mai nou sistem pentru extinderea penetrarii broadband in Romania.

Optimism temperat

In total, in acest moment sunt peste 5,5 milioane de utilizatori de Internet in Romania, iar la finalul acestui an se va ajunge spre 6,5 milioane, conform oficialilor Telemobil. Exista o multitudine de tehnologii de Internet, majoritatea folosind serviciile pe cablu de la operatori CATV sau retelele de cartier. Tot mai multi oameni utilizeaza insa serviciile de conectare mobile, pe celular sau pentru laptop, folosind in special tehnologiile broadband mobile furnizate de operatorii de telefonie. Exista, de asemenea, serviciile oferite de Romtelecom sau de alte companii partenere pe tehnologiile ADSL sau ADSL 2.

Ce fac romanii pe Internet

Conform studiilor Euroweb, aproape 48% din romani viziteaza doar anumite site-uri si isi citesc mesajele de pe e-mail, circa 19% stau pe site-urile de stiri, discuta pe forumuri si folosesc sisteme de chat. Doar 14% folosesc servicii multimedia, precum streaming video si altele, iar aproape 13% folosesc site-uri peer-to-peer, asociate in general cu pirateria. Circa 4% au conexiuni de mare viteza pentru jocuri video, de cele mai multe ori largimea de banda fiind un avantaj pentru jucator in competitia cu rivalii virtuali. Aproape 3% din utilizatori folosesc acest tip de conexiune pentru a avea servicii de telefonie online (VOIP) de calitate mai buna.

Citeste tot articolul "Romanii intra pe autostrada Internetului de mare viteza" in Saptamana Finaciara

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mesajul de pe Facebook al unui medic a ajuns viral: ”Nu există detox. E un marketing”

Medicul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook o listă cu „ 30 de lucruri valabile şi în 2019 ”, despre așa numite ”mituri medicale” Mesa...