Ralu Filip ar fi murit de infarct, la vârsta de 47 de ani |
Născut la 30 august 1959, Ralu Filip a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 1984.
În perioada 1980 – 1984, din cauza opiniilor sale critice la adresa regimului comunist, a intrat în vizorul Securităţii. I s-a întocmit dosar de urmărire sub numele „Firul”, primit ulterior de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Imediat după absolvirea facultăţii, între 1984 şi 1990, a fost avocat în Baroul Urziceni, iar din 1990 până în 1991, avocat în Baroul Bucureşti. A părăsit însă Baroul din cauza incompatibilităţii dintre profesia de avocat şi cea de jurnalist.
Astfel, până în 2000 a fost redactor, şef de secţie, redactor-şef adjunct, senior editor, editorialist la Curierul Naţional. Între 2000 şi 2002, a realizat emisiunea "Scurt pe doi" de la TVR 1.
A devenit membru al CNA în iulie 2002, la propunerea Camerei Deputaţilor, iar în acelaşi an, în luna decembrie, a fost numit de Parlament preşedinte al Consiliului, pentru un mandat de patru ani, prelungit apoi la şase ani.
În 1998, Ralu Filip s-a numărat printre membrii fondatori ai Casei NATO, o organizaţie non-guvernamentală pe care a şi condus-o pentru o perioadă scurtă.
În 1999 a publicat lucrarea "Deceniu mare, politicieni mici. România 1990 – 1998".
Ralu Filip era căsătorit şi avea doi copii minori.
Sursă : BBCRomanian.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu