Vor participa elevii care, în vară, nu au reuşit să obţină nota de trecere la unul sau mai multe examene, dar şi cei care din cauza corigenţelor nu s-au putut înscrie la prima sesiune.
Ca şi în anii trecuţi, examenul va începe cu proba orală la limba şi literatura română.
Candidaţii vor extrage un bilet şi vor avea 15 minute la dispoziţie pentru a rezolva subiectele.
În cazul în care acestea sunt considerate prea dificile există posibilitatea de a schimba biletul de examen, însă nota va fi scăzută cu un punct.
Sesiunea de examene va continua cu probele orale la limba şi literatura maternă şi la limba străină, de joi urmând să înceapă probele scrise.
Pentru a promova examenul de bacalaureat, candidaţii trebuie să obţină la toate probele cel puţin nota cinci, însă media finală nu poate fi mai mică de şase.
Rezultatele provizorii vor fi afişate pe data de 31 august.
Vor urma două zile în care vor fi rezolvate eventualele contestaţii, iar pe 3 septembrie se vor anunţa rezultatele finale.
Controverse
Reprezentanţii ministerului educaţiei speră ca de această dată să nu se mai confrunte cu problemele din prima sesiune de bacalaureat din acest an.
Atunci, aproximativ 200 de elevi au fost eliminaţi din examen pentru că au încercat să copieze.
De asemenea, mai mulţi profesori au fost subiectul unor anchete interne ale ministerului, fiind bănuiţi că le-au permis elevilor să copieze sau chiar că i-au ajutat să-şi facă lucrarea.
Controverse au existat şi în ceea ce priveşte promovabilitatea.
20% din absolvenţii clasei a XII-a nu au reuşit să ia examenele, în condiţiile în care un sfert dintre ei au terminat liceul cu medii peste 9.
16 - 20 iulie 2007 - înscrierea candidaţilor
Vacanta Mare - Bacalureat
Baftaa!!!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu