Faceți căutări pe acest blog

duminică, 1 mai 2011

Record de luminozitate la acceleratorul de la Geneva

Pe 22 aprilie, la Geneva, a fost anunţată stabilirea unui nou record la acceleratorul Large Hadron Collider de la CERN. Este vorba despre un record de „luminozitate” la acceleratoare ce folosesc particule numite hadroni, care a ajuns la o valoare cu circa 15% mai mare decât recordul anterior, stabilit la acceleratorul din Statele Unite ale Americii, Tevatron, de la Fermilab.


Despre ce este însă vorba, ce este această luminozitate şi de ce este importantă?

Recent, dupa o perioadă de întrerupere în timpul iernii (pentru a limita consumul de energie electrică) acceleratorul de la Geneva, Large Hadron Collider (LHC) a repornit ajungând, rapid, să stabilească un nou record în „luminozitate” la acceleratoare de tip hadronic, deci cele care folosesc fascicule de particule alcătuite din quarkuri (LHC foloseşte fascicule de protoni).



LHC este un accelerator de formă (aproximativ) circulară, instalat într-un tunel la circa 100 metri sub pământ între Elveţia şi Franţa, cu o lungime (circumferinţă) de aproximativ 27 de kilometri. Obiectivul acestui accelerator este de a realiza şi studia interacţiuni între fascicule de protoni sau ioni de plumb, la energii record, pentru a găsi răspunsuri la întrebări profunde despre lumea ce ne înconjoară şi chiar şi despre Univers. Miile de magneţi care sunt folosiţi la LHC un sunt magneţi “normali”, ci magneţi construiţi din materiale speciale care funcţionează în aşa-numitul regim de supraconductivitate – adică consumă foarte puţin curent electric, însă doar atunci când sunt răciţi la temperaturi extrem de joase, adică circa 2.3 K (circa -270 C!!!), cu ajutorul heliului lichid.


Reamintim pe scurt ce este LHC-ul. Acceleratorul LHC, împreună cu experimentele care sunt instalate acolo, reprezintă una dintre cele mai importante aventuri ale spiritului uman. Nu atât din punct de vedere financiar (în sectorul militar se cheltuiesc mult mai mulţi bani), cât din punctul de vedere al explorării unor noi aspecte ale naturii şi a legilor acesteia.


Sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mesajul de pe Facebook al unui medic a ajuns viral: ”Nu există detox. E un marketing”

Medicul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook o listă cu „ 30 de lucruri valabile şi în 2019 ”, despre așa numite ”mituri medicale” Mesa...