Faceți căutări pe acest blog

marți, 8 iulie 2008

Mecanism de transformare a traficului în curent electric inventat de un bărbat din Râmnicu Vâlcea

Traficul greu din România ar putea avea şi avantaje. Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a inventat un dispozitiv cu ajutorul căruia se poate obţine energie electrică folosindu-se greutatea camioanelor. Compania Naţională a Drumurilor va pune în practică ideea inventatorului pe o porţiune de drum foarte aglomerat.

Liviu Stan are 32 de ani şi construieşte drumuri de când a ieşit de pe băncile şcolii. E pasionat de fizică şi de... invenţii. De curând i-a venit o idee strălucită.

"O maşină a trecut în mod accidental, mi-a lovit o bordură pe care a deplasat-o. Mi-am dat seama atunci că se poate obţine lucru mecanic şi energie din trecerea vehiculelor", a declarat inventatorul Liviu Stan.

Omul s-a pus pe treabă, iar proiectul a fost gata în câteva săptămâni.

"Este ca o trecere de pietoni montată pe stradă, ar fi de preferat o stradă cu trafic greu pentru că aceste benzi montate pe stradă se deplasează pe o distanţă foarte mică, recuperând lucrul mecanic al vehiculelor în trecere", explică autorul invenţiei.

Dispozitivul conţine 50 de benzi care se amplasează la o distanţă de câte 300 de metri. Inventatorul spune că şoferii nu vor fi deloc stânjeniţi, iar energia obţinută va fi de doi megawaţi pe oră. Pentru punerea în practică a ideii este nevoie de 50 de mii de euro.Bărbatul spune că reprezentanţii Companiei Naţionale a Drumurilor au promis că vor realiza dispozitivul.

La nivel mondial au mai existat două încercări de obţinere a energiei electrice folosindu-se traficul greu, însă nu fost finalizate.


Sursa: Realitatea TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mesajul de pe Facebook al unui medic a ajuns viral: ”Nu există detox. E un marketing”

Medicul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook o listă cu „ 30 de lucruri valabile şi în 2019 ”, despre așa numite ”mituri medicale” Mesa...