Faceți căutări pe acest blog

duminică, 27 iulie 2008

Cleopatra Stratan, cinci recorduri mondiale la doar cinci ani

Cleopatra Stratan avea doar trei ani când a susţinut un concert de două ore în faţa unei audienţe considerabile. Cel mai bine plătit interpret tânăr, cel mai tânăr artist care a primit trei premii MTV şi cel mai tânăr artist care a avut o piesă pe locul întâi la nivel naţional sunt alte trei recorduri notate de Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy). La vârsta de trei ani, Cleopatra Stratan a concertat în faţa unei audienţe de 400 de persoane, când a interpretat 28 de piese în două ore, acompaniată de tatăl său, Pavel Stratan. Cleopatra a devenit astfel prima artistă care a susţinut un concert de o asemenea amploare la o vârstă atât de fragedă.

Cleopatra este şi cel mai tânăr artist ce a înregistrat un album, intitulat "La vârsta de 3 ani", care a fost vândut în 150.000 de exemplare. Cea mai cunoscută piesă a micuţei artiste este "Ghiţă", ce a ocupat locul I în topurile din România la momentul lansării, şi i-a adus Cleopatrei un alt record mondial: cel mai tânăr artist care a avut o piesă pe locul întâi la nivel naţional. "Ghiţă" a fost tradusă deja în engleză şi spaniolă.


În mai 2007, Cleopatra a câştigat trei premii MTV România tot cu piesa "Ghiţă", printre care prestigiosul "Cel mai bun cântec al anului".

Cleopatra Stratan a lansat recent păpuşa ce îi poarta imaginea. Jucăria s-a vândut în 5.000 de exemplare în doar trei zile.
"Cleopatra Stratan, micuţa de trei ani care a dat lovitura în topurile româneşti, pare că a devenit faimoasă pentru că şi-a păstrat farmecul de copil, atât în imagine cât şi în cântec. Ea nu a fost transformată într-un adult în miniatură", explică Kerry Kubilius, expert american specializat în Europa de Est.


Sursa: Realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mesajul de pe Facebook al unui medic a ajuns viral: ”Nu există detox. E un marketing”

Medicul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook o listă cu „ 30 de lucruri valabile şi în 2019 ”, despre așa numite ”mituri medicale” Mesa...