Faceți căutări pe acest blog

joi, 27 martie 2008

În Spania au fost descoperite fosile umane vechi de 1,2 milioane de ani

Omul a apărut pe continentul european cu mult mai mult timp înainte decât se credea până acum. Dovada în acest sens au adus-o paleoantropologii spanioli, care au publicat date privind descoperirea unor fosile umane vechi de aproximativ 1,2 milioane de ani.

Savanţii au descoperit într-o peşteră situată în apropiere de oraşul Burgos, din nordul Spaniei, o mandibulă, câţiva dinţi şi câteva unelte rudimentare din cremene. Aceste fosile au fost datate ca fiind mai vechi cu 400.000 de ani decât cele descoperite în apropiere cu 14 ani în urmă.

Ele sunt similare celor descoperite la Atapuerca în 1994 şi aduc noi argumente în sprijinul ipotezei potrivit căreia fiinţele umane apărute în Africa au venit în Europa nu prin strâmtoarea Gibraltar, ci prin Orientul Mijlociu.

Mandibula descoperită lângă Burgos seamănă cu un fragment fosil similar din Georgia, datat cu circa 1,7 milioane de ani în urmă. Mai mult, ele duc la o nouă teorie: călătoria strămoşilor omului dinspre continentul negru spre celelalte regiuni ale lumii a început cu aproape două milioane de ani în urmă, şi nu cu doar 50.000, cum se credea.

Sursa: Realitatea TV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mesajul de pe Facebook al unui medic a ajuns viral: ”Nu există detox. E un marketing”

Medicul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook o listă cu „ 30 de lucruri valabile şi în 2019 ”, despre așa numite ”mituri medicale” Mesa...