marți, 2 octombrie 2007

Televizorul vrea sa scoata PC-ul din priza

Producatorii nu includ doar hard-discuri in noile televizoare plate, ci un intreg computer, pentru ca ecranul sa poata fi folosit si la jocuri

Televizoarele cu ecran plat au devenit atat de accesibile, incat nu mai sunt produse doar pentru cei care cumpara cu banii jos ultimele tehnologii: ele pot fi achizitionate de majoritatea cumparatorilor, mai ales in rate.
Pentru a-i face pe cumparatori sa scoata un ban in plus din buzunare, marii producatori includ in noua gama de televizoare o serie de tehnologii menite de fapt sa usureze activitatea proprietarului. Unii pun hard-disc pentru ca utilizatorul sa poata salva mai usor emisiuni TV, meciuri, filme, pe care vrea apoi sa le revada. Altii pun DVD-player, pentru ca filmele sa se vada mai bine fara alte produse suplimentare. In fine, Sony si alti producatori includ un PC intreg in televizor, dupa moda lansata de Apple cu monitorul plat care contine si calculatorul MacIntosh.

Batalie pe sufragerie
Concurenta dintre computer, pe de o parte, si televizorul inteligent, in care intra si consolele de joc, pe de alta parte, continua sa fie extrem de puternica. Fiecare vrea sa fie sigur de locul sau in sufrageria viitorului. Se pare insa ca televizorul vrea sa faca un pas inainte, practic „inghitind“ calculatorul, care altfel reuseste sa fie un element vital pentru divertisment.
PC-ul si-a cucerit greu locul in sufragerie, pentru ca poate sa redea muzica digitala, filmele de pe hard-disc, stie sa prinda radioul pe Internet si poate fi folosit pentru cele mai noi jocuri video. Toate aceste lucruri le poate face si consola de joc, cu mici modificari, iar acum, mai nou, le poate face si televizorul.
Evident, computerul din televizor nu poate avea performantele unui sistem realizat pentru jocuri, iar monitorul unui PC rivalizeaza doar de departe cu televizorul. Insa lupta continua, accentul fiind pus acum pe design si pe experienta placuta a utilizatorului.
Rezolutia ecranelor creste pe masura ce scade pretul echipamentelor, care de la mii de euro au ajuns sa coste cateva sute de euro, iar produsele electronice chinezesti pot fi cumparate deja cu cateva sute de lei.
Anul acesta, 200 de milioane de televizoare noi isi vor face loc in casele oamenilor din toata lumea, iar industria a calculat incasarile la circa 115 miliarde dolari in 2007. Majoritatea sunt in continuare televizoare cu tub catodic, dar procentul televizoarelor cu ecran plat creste de la an la an. Televiziunea de inalta definitie, playerele DVD Blu Ray si scaderea preturilor propulseaza in top aceste produse, in special in tarile industrializate, dar ele sunt tot mai prezente si in casele celor din tarile in curs de dezvoltare.
Continua lupta dintre LCD si Plasma, fara un invingator clar, vine tare din urma retroproiectorul si urmeaza sa fie lansate tot mai multe televizoare OLED, dar specialistii in electronica sustin in continuare ca imaginea cea mai buna este pe televizorul cu tub. Producatorii au scos deja o noua generatie de produse cu tub catodic, Slim, la care dimensiunile acestuia sunt reduse simtitor.

1) LG 42LE2R
- ecran LCD cu diagonala de 42 de inci (106,7 cm)
- timp de raspuns 8 ms, luminozitate 500 cd/m2, contrast 1600:1
Pret informativ: 3.599,90 lei
Producator: www.lg.com

2) Samsung LE-26R72B
- ecran LCD, HD, cu diagonala de 26 de inci (66 cm)
- timp de raspuns 8 ms, contrast 3000:1, luminozitate 500 cd/m2
Pret informativ: 2.674,47 lei
Producator: www.samsung.com

3) Hitachi 50XR01E
- ecran cu plasma, HD, cu diagonala de 50 de inci (127 cm)
- timp de raspuns 6 ms, hard-disc de 250 GB, porturi HDMI, procesor de imagine digital
Pret informativ: 2.685 euro
Producator: www.hitachi.com

4) BenQ VL4233
- ecran LCD cu diagonala de 42 de inci (106,7 cm)
- timp de raspuns 8 ms, luminozitate 500 cd/m2, contrast 1200:1,
Pret informativ: 3.499 lei
Producator: www.benq.com

5) NEC 42XM3
- ecran cu plasma, anti-reflectiv, format 16:9
- diagonala de 105 centimetri, rezolutie digitala 1024x768
Pret informativ: 3.067 dolari
Producator: www.nec.com

6) Philips 42“ LCD
- ecran LCD cu diagonala de 42 de inci (106,7 centimetri)
- tehnologia Ambilight, timp de raspuns 4 ms, HD
Pret informativ: 1.299 dolari
Producator: www.philips.com

7) Panasonic Viera
- ecran LCD cu diagonala de 32 de inci (81,28 centimetri)
- format 16:9, 1 milion de pixeli, porturi HDMI
Pret informativ: 2.400 lei
Producator: www.panasonic.com

8) Sony KDF-E42A11E
- ecran retroproiector, cu diagonala de 42 de inci (106,7 centimetri)
- 2,7 milioane de pixeli, HD si porturi HDMI
Pret informativ: 2.500 lei
Producator: www.sony.com

Sursa: Saptamana Finaciara
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

subscribe to BloggerStopAboneaza-te prin e-mail :

E-mail: