Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 11 august 2007

Portofele sub piele

200 de japonezi vor putea sa-si achite cumparaturile folosindu-se de un deget.

Compania japoneza Hitachi vrea sa duca platile intr-o noua era si a anuntat ca lucreaza la o metoda prin care sa le permita oamenilor sa plateasca prin simpla folosire a unui deget, informeaza AFP.


Sistemul prototip de scanare a degetelor, pregatit deja la scara experimentala, foloseste tehnologia biometrica (n.r. - metoda de cercetare a fenomenelor biologice prin masuratori efectuate asupra fiintelor vii) pentru a detecta capilarele din degetul unui individ, care formeaza o retea unica la fiecare persoana.

Noul sistem dezvoltat de Hitachi ii permite unui client sa-si apropie pur si simplu degetul de un dispozitiv de scanare, care va crea o imagine a retelei de capilare ce va fi comparata ulterior cu cea stocata de sistem. In cazul in care se potriveste, suma dorita va fi eliberata automat de banca. Astfel, aceasta modalitate de plata va putea inlocui in viitor obisnuitele carduri de debit ori de credit.

Firma Hitachi, care a dezvoltat tehnologia in colaborare cu producatorul de carduri JCB Co. Ltd., anunta ca acest mod de plata va beneficia de o securitate deplina. „Cresterea nivelului de folosire a cardurilor de credit va determina bancile sa apeleze la tehnologia biometrica, si care este foarte sigura, pentru a preveni fraudele”, a anuntat compania.

Un program-pilot va fi lansat in septembrie anul curent si va implica 200 de angajati ai companiei. Astfel se va afla daca sistemul este viabil si daca merita sa fie introdus in magazine, banci sau alte afaceri.

Tehnologia biometrica este deja folosita de giganti din domeniul bancar japonez, precum Mitsubishi UFJ si Sumitomo Mitsui, pentru a legitima clientii atunci cand fac tranzactii.

ISTORIC

La inceput a fost trocul, apoi moneda, a urmat cardul, iar acum - degetul


In istoria civilizatiei, prima modalitate prin care puteai dobandi un bun cu o anumita valoare a fost trocul: schimbul in natura. In functie de cultura s-au folosit diverse obiecte: bucati de carne conservata, piei de animale, scoici s.a. Au fost apoi utilizate la scara larga metalele, in special cele pretioase, pe post de „premonede”.

Alte obiecte cu valoare de schimb folosite in trecut au fost spre exemplu in Grecia, un fel de „frigarui” grele din fier, care s-au gasit depozitate ca ofranda in temple. Pe teritoriul Romaniei, in cetatile grecesti din Dobrogea in secolele VI-V i.Hr. se foloseau initial ca mijloace de schimb local varfuri de sageti din bronz, al caror tub de inmanusare se umplea cu plumb pentru a anula calitatea de arma a obiectului. Ulterior s-au turnat semne premonetare din bronz care aveau o forma asemanatoare unei frunze de salcie si greutatea de cateva grame.

Pe masura ce civilizatia a avansat, au aparut monedele. Se pare ca primele monede propriu-zise au fost batute in Asia Mica, in secolul VII i.e.n., dintr-un aliaj natural de aur si argint numit electrum. In antichitate, dar si mai tarziu, monedele de valoare ridicata se bateau din argint sau din aur, acestea avand valoare intrinseca prin metalul pretios continut. Au aparut apoi hartiile moneda sau bancnotele.

Primele forme de bancnote isi au originea in China antica. Aici, monedele erau rectangulare si aveau o gaura pe mijloc pentru a putea fi tinute mai multe impreuna pe o franghie. Oamenii din China care devenisera foarte bogati, in special negustorii, nu mai puteau transporta cantitatile mari de monede, in special din motive de siguranta.

Astfel, banii erau lasati la un om de incredere care scria pe o hartie numita „jiaozi” ce suma de bani i s-a lasat in custodie. Atunci cand avea nevoie de bani, negustorul mergea la acesta cu hartia respectiva si ridica monedele. Astfel, „jiaozi” este considerata un fel de precursor al bancnotei. In jurul anului 960, tot in China, dinastia Song a inlocuit o parte din monede cu bancnote.

Cardul, initial un dispozitiv SF

Ideea de a cumpara lucruri prin intermediul unui card a fost imaginata pentru prima data in 1887 de Edward Bellamy in nuvela sa „Looking Backward” („Privind inapoi”). Cardurile au fost folosite pentru prima data in anii ‘20 in SUA, in special pentru a vinde combustibil unui numar din ce in ce mai mare de proprietari de masini.

Acestia utilizau cardul pentru a lua pe credit anumite cantitati de benzina, pe care le plateau automat la o anumita data. Abia incepand cu 1950, Ralph Schneider si Frank X. McNamara au inventat plata comerciantilor cu ajutorul unui card.

Sursa

Un comentariu:

  1. din ce in ce mai simplu...in ronamia o sa ajunga peste 100 de ani acest sistem

    RăspundețiȘtergere

Mesajul de pe Facebook al unui medic a ajuns viral: ”Nu există detox. E un marketing”

Medicul Vasi Rădulescu a postat pe Facebook o listă cu „ 30 de lucruri valabile şi în 2019 ”, despre așa numite ”mituri medicale” Mesa...