joi, 12 iulie 2007

Rezultate finale la prima sesiune de Bacalauareat,după soluţionarea contestaţiilor

În urma centralizării datelor preluate din teritoriu, rata de promovare înregistrată la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat din acest an, după soluţionarea contestaţiilor, este de 82,08% (cu aproximativ două puncte procentuale peste cea din 2006 - 80,48%). Având în vedere faptul că înainte de contestaţii au promovat 80,78% din candidaţii prezenţi, se constată o majorare cu 1,3% a numărului de elevi promovaţi (159.720 faţă de 155.572). Din 36.330 contestaţii depuse au fost modifcate notele în cazul a 12.980 de teze (aproximativ 27% din numărul total).
După evaluarea lucrărilor contestate, procente ridicate de promovabilitate s-au înregistrat în Suceava (98,76%), Botoşani (96,42%), Constanţa (96,91%), Hunedoara (95,69%) şi Mehedinţi (95,27%). În ierarhia judeţelor cu promovabilitate scăzută figurează Ilfov (17,08 % faţă de 16,73%, procentul iniţial), Giurgiu (58,04% faţă de 57,10%), Argeş (64,33% faţă de 61,91%) şi Teleorman (66,79% faţă de 63,59%).
În cifre absolute, la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2007 s-au înscris 198.965 absolvenţi de clasa a XII-a, s-au prezentat 194.582 (97,80%) şi au promovat 159.720 (82,08%). Alţi 34.962 (17,92%) candidaţi au fost respinşi, 200 au fost eliminaţi din examen, iar 4.383 nu s-au prezentat. Pe tranşe de medii situaţia se prezintă astfel: între 5 şi 5,99 - 1.407, între 6 şi 6,99 - 19.330, între 7 şi 7,99 - 43.144, între 8 şi 8,99 - 54.588 şi între 9 şi 9,99 - 42.607. 51 de elevi au obţinut note de 10 la toate probele (cei mai mulţi în judeţul Mehedinţi - 13 / Colegiile Naţionale „Traian" şi „Gheorghe Ţiţeica" din Drobeta Turnu-Severin).
Începând de luni, 16 iulie şi până vineri, 20 iulie 2007, inclusiv, elevii care în sesiunea curentă sau în cele anterioare fie nu au obţinut media necesară promovării, fie nu s-au prezentat, se pot înscrie pentru susţinerea examenului de Bacalaureat în sesiunea august - septembrie. Cei care au promovat una sau mai multe probe pot solicita recunoaşterea acestora.

Sursa: Edu.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

subscribe to BloggerStopAboneaza-te prin e-mail :

E-mail: